miercuri, 16 februarie 2011

De ce nu cred că preluarea Zapp a fost benefică pentru utilizatorul final

Sunt abonat Zapp încă din 2005, moment in care am optat pentru ei pentru că erau singurii care ofereau o soluție de conectare la internet la nivel național, în caz că aveam nevoie la sat sau la munte. Sigur, nici tarifele de voce nu erau de aruncat, ultima ofertă primită de mine fiind 250 de minute naționale la 10€ și nelimitat în rețea, cu 1€.
Însă din 2009 s-a întâmplat ceva ciudat, ceva ce a bucurat pe mulți care sperau în scăderi de tarife și într-o concurență mai puternică: Zapp a fost preluat de Cosmote. A adus acest lucru o înbunătățire a serviciilor? Păi ha să vedem:
-Magazinele Zapp au fost închise rând pe rând. Clienții, chiar și firme, erau trimiși la Germanos pentru suport, care Germanos este o mare VARZĂ, nu au terminale de schimb și nici nu prea au habar cu ce se mănâncă un client business.
-Cosmote crește tariful la cartelă.
-Cosmote lansează internet mobil pe infrastructura Zapp la tarif mai mare ca Zapp
-Vodafone scumpește internetul mobil cu 10%
-Orange/Vodafone retrag bonusurile la încărcare, per ansamblu câștigai cam 10% din aceste bonusuri.

Eu unul am renunțat la ei pentru că nu mai puteau oferi suport decent, iar calitatea rețelei se degradase simțitor, acasă nu mai puteam fi apelat, de multe ori.

Așadar, avem servicii mai proaste și mai scumpe ca înainte. Și normal, Zapp avea 30% din modemurile de internet (cam 100,000, în timp ce Orange și Vodafone aveau împreună cam 200,000.)
Așadar, oameni buni, vă invit să vă bucurați de toate preluările, Vodafone, Romtelecom, Petrom și altele.

Despre Germanos, Cosmote și țepele lor

Nu are rost să mă mai enervez reproducând scriptic ce probleme am întâmpinat cu această distinsă firmă, Germanoss, așa că am să postez direct E-mailul trimis la ANPC. Nu mai atașez și documentele trimise prin -mail, consider că nu are rost.

Bună ziua!
Am achiziţionat în primăvară o cartelă Cosmote 48 pentru a beneficia de promoţia lor anunţată pe canalele media. Am încărcat această cartelă şi am utilizat-o o perioadă scurtă de vreme. În timpul neutilizării, am protejat cartela de intemperii şi de şocuri mecanice. În ianuarie 2011, am reintrodus cartela în telefon pentru a apela. Dar cartela nu funcţiona pe nici un telefon, fapt pentru care m-am deplasat personal la magazinul Germanos din incinta Iulius Mall Timişoara în data de 21 ianuarie 2011, în jurul orelor 21. Am expus problema angajatului de acolo, care a încercat să mă convingă că am o cartelă demagnetizată, iar costul înlocuirii acesteia este de 39 de lei. Am cerut să primesc în scris acest lucru, dar am fost refuzat, enunţul angajatului fiind, ˘nu îţi dau nimic˘, fapt ce m-a determinat să părăsesc magazinul şi să mă adresez dumneavoastră cu acest e-mail.
Consider această faptă a angajatului o tentativă de înşelăciune, deoarece:
-Cartela SIM nu conţine elemente magnetice de care să depindă funcţionarea sa.
-Nu am lovit şi nu am supus la şocuri cartela
-Nu am fost informat de aceste costuri nici la achiziţionarea cartelei nici prin SMS, în momentul utilizării sale
-O cartelă nouă cu număr costă 20 de lei în magazine, iar dânsul pretindea 39 de lei pentru o înlocuire.
-Nu mi s-a prezentat nici un document oficial care să justifice această sumă.

Prin prezenta cer rezolvarea acestei probleme ce ţine de furnizarea serviciilor Cosmote, vă mulţumesc.


Evident că ANPC mi-a dat dreptate și am fost invitat în magazinul respectiv pentru o înlocuire gratuită. 
Dar sunt convins că maimuțele astea au combinat mulți fraeri să scoată 39 de lei din buzunar pentru un basm. Poate că au mai invocat flăcări violet, vrăji eșuate, etc. De înțeles inițiativa legislativă a aleșilor de a penaliza vrăjile ce nu se îndeplinesc. 

Un.. Blog!

Well, Despre Blog am aflat prima dată acum 7-8 ani, dacă nu mă înșel, în momentul în care Connex (la vremea respectivă) lansase un serviciu de blogging. Toată reclama care i se făcea la vremea respectivă te ducea cu gândul la "cool" "trendy" și alte chestii care pe mine personal mă dezgustă. Și astfel am ajuns să fiu și dezgustat de bloguri, preferând forumurile, care sunt printre noi de muult mai multă vreme.
Dar lucrurile se schimbă, forumurile au început, încetul cu încetul să lase loc blogurilor, poate pe viitor forumurile cu zeci de moderatori și cu useri amestecați cu postaci de partid, postaci "corporate", postaci care merită un articol separat pe acest blog, vor deveni istorie. În altă ordine de idei, dacă eu unul făceam un blog cu toate postările mele de pe forumuri sintetizate în articole, deveneam bogat.
Dar ce anume este un blog? Păi definiții există cu miile, dar prima idee care îți vine în minte te duce cu gândul la un jurnal personal. Un jurnal personal? Păi nu prea cred. Pentru că pe bloguri lumea nu prea scrie despre senzațiile de a 2-a zi după o pizza cu ardei iuți, nici despre cum au făcut sex cu vecina de la 3 sau cum au dat o labă pe ultimul pornoșag în HD. Dar e foarte probabil să scrie despre alții care au făcut lucrurile astea, despre politicieni, despre câini, pisici, draci, laci, orice, numai despre ei nu. Pentru că își expun în articole percepțiile lor despre lumea exterioară. Dacă ar fi să sintetizez, așadar, o definiție a blogului, cam asta ar fi substanța.